Dumitru Dragomir, președintele Ligii Profesioniste de Fotbal, spune că va depune memorii împotriva celor doi oficiali ai FRF și se așteaptă să fie sancționați de către Comisia de Disciplină pentru afirmațiile făcute la adresa sa.
"Conform Regulamentului Disciplinar, amândoi, și Lupescu și Prunea, pot fi chemați în fața Comisiei de Disciplină a Federației Române de Fotbal și ar putea fi sancționați. Bineînțeles că voi depune memoriu împotriva lor. Numai două persoane au imunitate, persoanele alese din federație, Mircea Sandu și Mitică Dragomir", a spus Dragomir.
Președintele Ligii a mai precizat că va organiza o conferință de presă în care va face dezvăluiri șoc cu privire la cei doi. "Îl aștept și pe Mircea Sandu, le voi pune câteva întrebări publice la care să răspundă și după aceea vom vedea ce vom face pentru Adunarea Generală a FRF din 21 iulie. Să vedem ce spun președinții mei de toată această treabă. Voi face o conferință de presă imediat după terminarea Campionatului European de fotbal, pentru că acum toată lumea este cu atenția îndreptată către această competiție. Am un set de peste 20 de întrebări. Atunci opinia publică își va da seama cine sunt acești indivizi. O să vedeți ce au făcut! În câteva zile, așteptați numai câteva zile și veți vedea!", a spus Dragomir, conform mediafax.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER